Amélie

Fotograf

lyon

Descoperă frumusețea din lucrurile simple

În viziunea mea umilă, mi-am dorit să schimb felul în care femeile se privesc pe ele însele.

Amélie are un simț al observației ascuțit. După ce a studiat lumina din camera foto, a așezat camera corespunzător și s-a așezat cu încredere în fața obiectivului. Cu o apăsare ușoară pe declanșator, ca și cum ar pocni din degete, pare că face timpul să se oprească în loc. Așa cum probabil ați ghicit, tânăra mămică din Franța, care locuiește în Lyon, este fotograf. Fotografia îi aduce bucurie și a reușit să-și construiască viața în jurul acestei pasiuni. Însă a făcut sacrificii pentru a-și îndeplini visul. A lăsat în urmă o carieră de peste treisprezece ani în comunicare pentru a se dedica total pasiunii sale, arta fotografică. Ne-a spus că familia și prietenii ei au știut dintotdeauna că este o fire curajoasă și îndrăzneață, așa că decizia ei nu i-a surprins.

De când era copil, îi plăcea să aibă camera foto în mână și să fotografieze momente din vacanță și reuniuni de familie. Când a devenit mamă, și-a pus în practică talentul pentru a le face fotografii copiilor și nu a durat foarte mult până când a început să primească cereri de colaborare în calitate de fotograf, pentru nunți sau alte evenimente importante din viețile oamenilor. Astfel, astăzi, Amélie își câștigă existența din fotografie. Spune că a găsit ce căuta la acest job: stabilitate și împlinire.

Tânăra cu suflet de artist s-a implicat în numeroase proiecte pentru susținerea femeilor. În prezent, ea organizează o expoziție prin care își dorește să celebreze frumusețea naturală și diversitatea, și să le inspire pe femei să vorbească liber despre corpul lor – discuție care și astăzi este încorsetată de norme și de tabuuri.

Cu ajutorul rețelelor sociale, a reușit să găsească 50 de modele cu origini, înălțimi și măsuri diferite. Prin acest tribut dedicat corpului feminin, Amélie își dorește să schimbe felul în care femeile se privesc pe ele însele, arătându-le portrete în care se pot regăsi, portrete în care imperfecțiunile nu sunt ascunse. Până acum, expoziția a fost un real succes pentru că această viziune realistă asupra corpului a atras atenția femeilor care ar trebui să învețe să-și accepte și să-și iubească trupul.

Multe companii au început să colaboreze cu Amélie pentru a-i susține cauza.

Visul ei este să-și continue cariera artistică. Indiferent că lucrează la fotografii de nuntă sau la un proiect personal, Amélie se simte norocoasă pentru că poate avea un astfel de job. Fotografia o ajută să se simtă parte dintr-o comunitate. În fotografie a descoperit o modalitate să împărtășească și să dea mai departe amintiri, să imortalizeze toate momentele importante din viață. La îndemnul modelelor, printre toate portretele de la expoziție, Amélie a expus și propriul ei portret, alături de motto-ul: ,,Crede în visurile tale și ele pot deveni realitate. Crede în tine și sigur vor deveni.”

SENSIBIO H2O

Care e impactul alegerilor ei asupra pielii?

Amélie știe că femeile sunt unice, la fel este și pielea lor. Ea apreciază la apa micelară Sensibio H2O puterea de a îndepărta machiajul, fără a-i irita pielea.

Pentru că, într-adevăr, în timpul unei ședințe foto acest proces poate avea loc de mai multe ori și pielea are nevoie de o îngrijire specială.